În Tine, Domn iubit, nădejdea noastră
Rămas-a vie ca un foc aprins,
Când soarele-a urcat pe bolt-albastră
Și când lumina-n zare i s-a stins...

Când inima ne râde de plăcere,
Privind spre cer, adânc Îți mulțumim...
Și când ne plânge frântă de durere,
Noi tot la Tine-alinul îl găsim...

Când ochii obosiți îi vom închide,
Pe cei cu ochii plânși vei mângâia...
Și la porunca Ta când i-om deschide,
Pe veci la pieptul Tău ne-om bucura...

Și fără Tine știu că nu mai are,
Iubite Tată, viața asta rost...
Căci suferința ei e mult prea mare
Și altul s-o aline n-a mai fost...


Te rog, rămâi cu noi, cu fiecare,
Căci suntem slabi de Tine despărțiți...
Dar, negreșit, pe brațul Tău cel tare,
Vom fi biruitori, nu biruiți... !

Amin.